vineri, 17 iulie 2009

Reverii la marginea potecii

       Mă plimbam încă tot pe acea potecă ascunsă în desişul pădurii, într-o aşteptare apăsătoare şi din ce în ce mai rece...acelaşi sentiment că de undeva dintre copacii negrii ...doi ochi mă privesc, lacomi şi nesătui dar lipsiţi de curajul de a coborî pe potecă...
       Mă urmăresc în şoaptă, apăsătoare tăcere într-o pădure fără explicaţii întortocheată pe care nici eu nu o mai înţeleg ...nici ochii cred că n-au înţeles-o vreodată...n-au avut curaj, nu au putut recunoaşte, nu au putut vedea decât până la marginea potecii.... defapt cred că nici măcar nu au vrut....n-au avut curiozitatea aceea ce te împinge la a face lucruri nesăbuite ...da... de obicei pe alea le regretăm sau rămânem cu sufletul plin de izul pădurii...

Se lasă ceaţă mai deasă decât altă dată....


17.07.2009
©Flavia Munteanu

Niciun comentariu: