luni, 10 ianuarie 2011

Treceai...

Treceai...tăcut pe la apus,
doi ochi vedeau un cer pătruns,
de mut copac şi timp stingher,
de frunză ninsă-n roşu cer,
într-o lumină neatinsă
coroana-şi ridica spre cer,
lăsând o umbră-n timp pierdut,
în care strâmb stăteai şi mut,
într-o penumbră fără vânt,
treceai...eu te vedeam trecând...




2 comentarii:

Booggie spunea...

faina si asta, imi pare cunoscuta imaginea :)

avy_m spunea...

:)...parca si eu am avut un "deja vu" cand am scris-o aici!...:)