duminică, 7 decembrie 2014

Nu credeam

    că iar şi iar o să mă întorc la tine... Cu gândul evident,  defapt cum poate am mai spus-o ai rămas mereu acolo sau tu ai rămas mereu aici, nu sunt convinsă care ar fi varianta cea mai fidelă situaţiei. Mă mint când spun că am uitat, că nu a fost chiar aşa cum şi acum simt, mă mint , câteodată reuşesc mai bine dar de cele mai multe ori nu. Încă mă întreb ce mai faci? încă mă întreb dacă şi când vom bea cafeaua aia :-) şi încă nu am răspuns şi poate nu voi avea niciodată sau poate într-o zi o să primesc toate răspunsurile la toate întrebările rostite sau nerostite vreodată...încă mă întreb...

    Totdeauna vei rămâne marea mea întrebare, marea mea dorinţa, ce-mi răsună de fiecare dată în amintirea de tine şi de potecile petrecute şi neregasite vreodată deşi dorinţa a fost şi o ştii prea bine.
M-am surprins de curând în Sibiu vorbind de tine, aşa...doar aşa pentru că încă eşti aici, m-am întrebat atunci retoric..."de ce vorbesc de el? Chiar aşa de ce vorbesc de el" după atâta amar de timp în care am încercat să ascund cotloanele şi să le amestec într-o întortocheală mai ceva ce aş putea desface vreodată?  Dar ce folos ? pentru că totdeauna potecile se deschid către cotlonul în care de multe ori am vrut să te uit. Şi parcă te uitasem. Se pare că a fost doar o părere.. Totdeauna ai fost acolo , n-ai lipsit niciodată am chiar senzaţia că eşti umbră a propriei mele conştiinţe, deşi am vrut să te uit în cel mai adânc sertar al inimii mele de unde să nu mai pot să te readuc.Chiar şi lacătul ferecat bine s-a deschis şi a lăsat la iveală ceea ce ştii şi tu , ceea ce eu defapt nu vreau să uit , ceea ce n-am trăit dar am simţit sau am trăit şi am simţit dar nu s-a întâmplat...
Of,of, ce greu e să definesc, ce greu e să accept! Probabil nu voi putea niciodată şi voi rămâne veşnic în căutarea ta ştiind că riscul este să nu te găsesc niciodată, blestemată parcă să nu se întâmple să te întâlnesc.

    Rămâne visul, rămâne mereu visul la mine într-un colţ de inimă, într-un sertar de inimă, mereu deschis pentru tine în care m-ai învăţat că locuieşti de mulţi ani , unde ai creat dorinţa acută de tine în marea ta lipsa.
    Rămâne sertarul iar tu marele absent!
    Unde eşti? Unde respiri?  Unde mai poţi să stai fără mine?