duminică, 14 februarie 2016

Reverii ...pe potecă

*aş vrea să simt nesfârşitul albastru din sufletul tău, încolacindu-se hulpav în privirea mea veşnic visătoare...

*respir şi azi adierea ta de atunci, nesătulă şi totuşi îngrădită de umbra fricii care te-a cuprins în singurătatea ta...nestăvilită dorinţa şi totuşi acerb înfrântă prin patimi ieftine şi trecătoare...

...mi-ai lăsat o adiere în trecerea ta prin apropierea potecii dar niciodată nu mi-ai apărut pe potecă, drept şi cutezător, dornic şi netemător,hotărât să mergi până la capăt ...oricare ar fi el....

te-am dorit şi-o fac în fiecare reverie ce mă cuprinde când realizez singurătatea din inima potecii, când simt privirile dornice din adăpostul pădurii...

Niciun comentariu: